Tot mai des se
aude în ultima vreme că Volkswagen intenționează să intre în
Formula 1, iar cei de la Autocar
vin cu o ipoteza și mai interesantă, coalizarea împreună cu cei de
la Williams pentru a intra pe scena celei mai importante competiții
din motorsport. De fapt, Frank Williams este cel care conform publicației britanice,
face indirect avansuri nemților pentru o eventuală colaborare
începând din 2013.
Domnul Williams
admite că parteneriatul cu un constructor puternic îi favorizează
mai mult decât participarea ca și independenți și că este un
admirator al mărcilor germane. Williams se află într-un con
de umbră ultima victorie datând din 24 Octombrie 2004 și a
fost revendicată de Juan Pablo Montoya.
O participarea
în Formula 1 pentru Volkswagen ar fi o bună ocazie de cosmetizare a
imaginii monotone. Nemții sunt însă destul pragmatici și în mai
multe rânduri au declarat că primordiale sunt costurile raportate
la beneficii. În prezent singura competiție dominată de VW este
Dakar-ul în ediția curentă primele trei locuri fiind arondate de
piloți care conduceau modele Touareg.